PAGE RESULTS (482 RESULTS)
Coordonator proiect Acces la Educatie pentru Copiii din grupuri vulnerabile
Veți lucra cu o echipă de specialiști (experți în dezvoltarea de programe de acces la educație pentru copiii din grupuri vulnerabile, asistenți sociali, psihologi, cadre didactice) pentru dezvoltarea programelor de educație din România, cu accent pe accesul la educație al copiilor din grupuri vulnerabile și copiilor romi.Locatia: București, Tip post: part-time, 4 ore/ziDurată contract: determinată, 36 de luni
Specialist programe educaționale | Centrul de resurse antibullying
La Salvați Copiii căutăm un coleg sau o colegă care crede că fiecare copil are dreptul la un mediu educațional sigur, în care să se simtă acceptat, respectat și valorizat.
Examene în iunie: cum îi putem ajuta pe copii și adolescenți
Luna iunie aduce, pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, perioada Evaluării Naționale și a Bacalaureatului - momente cu presiune reală, într-un sistem care le pune pe umeri o miză mare pentru drumul pe care îl vor lua mai departe.
Forumul Copiilor ediția 2026
În cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Forumului Național al Copiilor, noi, copiii și tinerii participanți, am discutat despre sănătatea mintală și despre dreptul nostru de a fi implicați în deciziile care ne privesc. Am pornit de la situațiile pe care le trăim și le observăm zi de zi în școli, în comunități sau în mediul online și am vorbit despre lucrurile care ne influențează starea de bine.
Asistent social
Organizația Salvați Copiii recrutează Asistent social în cadrul proiectului „Tranziția către viața independentă - Program suport pentru copiii și tinerii din Județul Maramureș”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.
Psiholog
Organizația Salvați Copiii recrutează Psiholog în cadrul proiectului „Tranziția către viața independentă - Program suport pentru copiii și tinerii din Județul Maramureș”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Proiectul are ca scop facilitarea tranziției către viață independentă și dezvoltarea competențelor personale, sociale și profesionale pentru 71 de copii și tineri care urmează să părăsească sau care au părăsit sistemul de protecție specială din județul Maramureș.
Psiholog
Organizația Salvați Copiii recrutează Psiholog în cadrul proiectului „Tranziția către viața independentă - Program suport pentru copiii și tinerii din Județul Maramureș”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.
Manager Proiect Program integrat de suport pentru copii romi
Norma: 4 ore pe zi
Responsabil grup ţintă
proiect Program integrat de suport pentru copii romi – 2 posturi vacanteProiectul “Educație & copii singuri acasă”Norma: 4 ore pe zi
Șofer transport copii (București)
Organizația Salvați Copiii angajează șofer pentru preluarea copiilor de la unitățile de învățământ și asigurarea transportului acestora către centrele organizației. Postul este part-time, pe perioadă determinată, pentru intervalul martie - iunie 2026.
CONCURS NAȚIONAL DREPTURILE COPILULUI 2026
Tema concursului este „Ce se schimbă în școală, atunci când elevii participă activ?” și are ca obiectiv evidențierea importanței dreptului la participare, prin explorarea modului în care implicarea elevilor poate contribui la un mediu educațional mai echitabil, mai incluziv și mai democratic.
test
a { text-decoration: none; color: #464feb; } tr th, tr td { border: 1px solid #e6e6e6; } tr th { background-color: #f5f5f5; } Every YearEvery year, the Global Hands Initiative hosts a humanitarian outreach event known as “Day of Hope”, bringing together volunteers, medical professionals, and nonprofit organizations to support underserved communities. This year’s event focused on improving access to healthcare, clean water, and education in a rural region that has struggled with limited infrastructure and recurring droughts. The opening ceremony welcomed families with warm meals, music, and an atmosphere of unity meant to reaffirm the community’s resilience.Mobile clinicsThroughout the day, mobile clinics offered free medical check‑ups, vaccinations, and maternal health services. Skilled volunteers also conducted workshops on water purification techniques, helping families learn sustainable ways to keep their drinking water safe. Meanwhile, teachers and youth coordinators set up learning stations for children, offering books, games, and storytelling sessions to encourage both creativity and confidence. The collaborative spirit among different groups created a powerful sense of shared purpose.Support: suppliesAs the event concluded, organizers distributed essential supplies such as hygiene kits, water containers, and school materials to hundreds of households. Local leaders expressed gratitude for the renewed sense of hope and the practical support that would continue to benefit families long after the event ended. Volunteers left inspired, carrying with them stories of connection and the motivation to return the following year with even greater impact.
Comunicate de presă Salvați Copiii 2026
Comunicatede presa 2026
Carnavalul Copiilor 2025
Ediția 2025 - Carnavalul Copiilor
Situatii de urgenta
Explozie în București – echipa Salvați Copiii este pe terenO explozie extrem de puternică s-a produs vineri dimineață într-un bloc din București, pe strada Vicina, lângă Liceul Dimitrie Bolintineanu. Deflagrația a provocat victime multiple și a lăsat numeroase familii fără locuință. Până în acest moment, trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 13 au fost transportate la spital – între ele și o fată de 17 ani, aflată în stare gravă.Echipa Salvați Copiii România s-a deplasat imediat la fața locului, pentru a oferi sprijin copiilor și familiilor afectate. Suntem prezenți la Liceul Dimitrie Bolintineanu, unde sunt adăpostite temporar familiile evacuate, și evaluăm nevoile urgente pentru a interveni cu ajutor umanitar, consiliere emoțională și suport material.În aceste momente, fiecare gest contează. Familii întregi au rămas fără un acoperiș deasupra capului, fără bunuri și fără siguranță. Alătură-te efortului nostru umanitar și contribuie pentru ca aceste familii și copiii lor să poată primi sprijinul de care au nevoie.👉 Donează acum pentru a ajuta copiii și familiile afectate de explozia din București.
Joaca, dar corect, o veste bună și multe de făcut
Ai observat, cu siguranță, că atunci când avem încredere în copiii noștri, ei strălucesc și dau sens acestor timpuri complicate.
Forumul National al Copiilor 2025
Timp de trei zile am analizat cauzele și am identificat posibile soluții pentru lipsa educației adecvate privind sănătatea reproductivă în rândul copiilor și adolescenților, pentru dificultățile de acces la servicii specializate de sănătate mintală, pentru expunerea copiilor la multiple forme de adicții și pentru efectele pe care schimbările climatice le generează deja asupra vieții noastre.
Lume bună.
Cursa cu peste 300.000 de învingători
Adunarea Generală Anuală
Organizația Salvați Copiii anunță Adunarea Generală Anuală în data de 28 aprilie, ora 17.00, în format online, pe platforma Zoom.
Activitate: Parada Ursulețului Prietenos
Ursulețul Prietenos îi învață pe copii să fie respectuoși, curajoși, să aibă grijă unii de alții și să sprijine un prieten aflat în dificultate. Organizarea Paradei Ursuleților Prietenoși oferă copiilor ocazia de a-și exprima creativitatea și de a împărtăși despre importanța ursulețului în viața lor.
CONCURS NAȚIONAL DREPTURILE COPILULUI 2025
Programul Și noi avem drepturi - Organizația Salvați Copiii
HOT&HAPPENING implică tinerii în deciziile privind schimbările climatice
Salvați Copiii România a lansat un nou program: HOT&HAPPENING
Carnavalul copiilor 2024
𝐂𝐚𝐫𝐧𝐚𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 este un eveniment al bucuriei pentru toți - copii, voluntari, echipa Salvați Copiii, parteneri
Scrisoare deschisă adresată noului Guvern al României
Organizația Salvați Copiii s-a adresat noului Guvern cu scrisoare pentru a atrage atenția asupra situației alarmante privind bunăstarea copiilor și familiilor din România și a solicita adoptarea unor măsuri legislative și a unor politici sociale care să protejeze drepturile fundamentale ale copiilor.
Activitate: Globulețe de Crăciun cu Ursulețul Prietenos
Ursulețul prietenos reamintește constant copiilor să fie toleranți, respectuoși, să aiba grijă unii de alții și să aiba curajul de a interveni atunci când un alt copil se află în dificultate.
Activitate: Decorațiuni de Crăciun cu ursuleții prietenoși
Ursulețul Prietenos este un adevărat ambasador al toleranței, grijei, curajului și respectului. Crăciunul ne oferă o ocazie minunată de a explora și celebra aceste valori importante împreună cu copiii.
Brazii ediției 2024
text tetx tetx tgnxzkcnsaklcksalclscmlsmcslșadmcslșadmcdslaș șlkdadslșdkmsaldkmsladklasș
Festivalul Brazilor de Crăciun ediția 2024
Festivalul Brazilor de Crăciun: proba de aur a solidaritățiiAnul 2023 a fost anul consolidării și nevoii de a spune povestea binelui. Pentru că lumea așa se repară, prin aducerea binelui și a oamenilor care îl fac în prim-plan, departe de zgomotul cotidian al tuturor relelor care se întâmplă în istorie. A fost anul în care echipele Salvați Copiii România au dus modele de bune practici în școlile din țară, arătând comunităților că există responsabilitate și solidaritate socială. Mai mult, au arătat că niciun copil vulnerabilizat de sărăcie nu este abandonat și că binele făcut cu determinare are puterea de a sparge cercul vicios al sărăciei educaționale și de a deschide drumul pentru copiii care fac tot ce le stă în putință să iasă învingători. Și lucrurile chiar se întâmplă. Cu sprijinul Festivalului Brazilor de Crăciun, copiii vulnerabili capătă putere. Ei ne spun acum povestea formidabilă a binelui, la cea de-a 23-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun. Astfel, în 8 decembrie, la Muzeul Național de Artă al României, Brazi de Crăciun unicat, creați special pentru această ocazie, de artiști și designeri reconoscuți, vor fi licitați de companii de succes și antreprenori, pentru ca educația să fie, în mod real, zi de zi, la școală, un drept al tuturor copiilor. Evenimentul este organizat, pentru cea de-a 3-a ediție consecutiv, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României. Destinația fondurilor colectate Gratie celor 22 de ediții ale Festivalului Brazilor de Crăciun, educația s-a transformat în șansă reală și putere, astfel: 147.895 de copii au beneficiat de sprijin socio-economic, pentru a putea fi integrați educațional și pentru a se preveni abandonul școlar;48.299 de copii au fost incluși în programul Școala după Școală și educație remedială;10.009 de copii au participat la Grădinițele Estivale; 4.924 de copii au fost recuperați educațional, prin programul A Doua Șansă. 102 biblioteci școlare au fost dotate cu 76.000 de cărți. În 2021, peste 1,5 milioane de copii din România (41,5% din numărul total al copiilor) creșteau în risc de sărăcie sau excluziune socială, a cărei intensitate s-a mărit comparativ cu anii anteriori. Riscul de sărăcie sau de excluziune socială în rândul copiilor este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în orașele mari, 30,7% în urbanul mic și suburbii și 50,1% în zonele rurale. Fondurile strânse prin cea de-a 22-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun au asigurat în anul 2023 servicii educaționale și sociale pentru 42.000 de copii, astfel:Servicii directe pentru 12.000 de copii, prin programele de tip Grădinițe și școli de vară, Școala după Școală, A doua Șansă și sprijin educational și social pentru continuarea studiilor. 10.000 de copii au beneficiat de servicii educaționale îmbunătățite ca urmare a formării cadrelor didactice (250 de specialiști formați).20.000 de copii au beneficiat de condiții mai bune de învățare în urma dotării a 40 de școli cu cărți pentru biblioteca școlară, rechizite, săli de clasă renovate și dotate.POZA Designerii și artiștii care au creat anul acesta brazi unicat sunt: DOINA LEVINTZA • GHEORGHE FIKL • OMID GHANNADI & ZOLI TÓTH • LAURA HÎNCU • CONSTANTIN (AL.) MARINETE • LEMON INTERIOR DESIGN • ENDORPHIN LAB – ADONIS ENACHE & ATELIER DUAL • DHANIEL NORA, cu sprijinul SEPHORA • UNTOLD CREATIVE TEAM • NICU BOCANCEA & FLORĂRIA IRIS • SIMONA & GABRIEL GHERASIM – GALLANTIQUE BOUTIQUE • ADELA PÂRVU • MIHAI POPESCU & TWINS STUDIO • ANA MOHONEA & MARIA MOHONEA – ARCHITECTURAL CHRISTMAS • STUDIUM ON SPACE, cu sprijinul EDENHOLZ RESIDENCE • ARH. ROXANA DAN & LISA & CO. • DIANA NICOLAIE & ELA CRĂCIUN • IULIA TOTOIANU & LIBRIS • SUMMER WELL CREATIVE LAB & KAUSTIK • SMILEY & HAHAHA PRODUCTION • OVIDIU BUTA și MARA & TOM.ACESTORA LI S-A ALĂTURAT SALVAȚI COPIII, cu sprijinul ȘTEFANIEI MIRCEA. Sponsorii editiei 2024
Donează pentru educația copiilor
Donează pentru educația copiilor
Forumul Național al Copiilor
Copiii participanți la cea de-a 19-a ediție a Forumului Național al Copiilor cer autorităților școli fără bullying, cadre didactice competente, mai mulți consilieri școlari și grupuri de acțiune anti-bullying din care să facă parte reprezentanții lor.
Formular inscriere Sa fim prieteni
Înscriere program „Să fim prieteni - Fără Bullying”
Adunare Generală Extraordinară
Organizația Salvați Copiii anunță Adunarea Generală Extraordinară în data de 26 aprilie, ora 11.00, în format online, pe platforma Zoom. Ordinea de zi: a) aprobarea raportului de activitate 2023 b) aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023c) aprobarea Raportului de audit KPMG 2023d) diverse.Președinte Organizația Salvați Copiii
Eroii Salvați Copiii
sdadsadasdadasdsadasd
Concursul Național Drepturile Copilului
Ești elev/ă, te preocupă drepturile copilului și modul în care acestea sunt înțelese de către copii? Îți este facil să te exprimi prin intermediul artelor vizuale, iar răspunsul tău pentru provocări este ”DA!”?
Reducerea mortalității infantile
Salvați Copiii își propune schimbarea statisticilor dureroase: în fiecare an pierdem aproximativ 1.200 de nou-născuți. La fiecare 7 ore, un copil mai mic de un an moare
Fond de urgență pentru educație
Educația din România este pusă în pericol, la fel ca viitorul a sute de mii de copii. Pandemia a afectat grav familiile care nu le pot asigura celor mici toate cele necesare pentru participarea la școala online. Efortul tău poate face diferența pentru viitorul lor!Donează pentru apărarea dreptului la educație al tuturor copiilor, indiferent de mediul în care trăiesc!
Doneaza pentru micii luptători
Pentru cei mai mici dintre noi, fiecare zi e o luptă. Susține și tu cauza prematurilor din România!
Persoane fizice
Dacă ție îți pasă, atunci lucrurile vor deveni mai bune. Avem nevoie de tine, pentru ca toți copiii să aibă parte de un viitor mai bun.
Donează pentru dreptul la educație
Ajută-l pe Moș Crăciun să ajungă și la copiii care au nevoie de sprijin pentru a merge în continuare la școală. Donează și tu pentru dreptul la educație al copiilor!
Pune o porție în plus la masă
Anul acesta, de sărbători, ne dorim să ajungem la cât mai mulți copii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială, ale căror familii nu își pot permite necesitățile de bază în ceea ce privește hrana zilnică.
Jurnal de voluntar 2021
Află mai multe despre experiențele voluntarilor Salvați Copiii și alătură-te și tu echipei noastre de super-eroi!
Jurnal de Voluntar 2022
Află mai multe despre experiențele voluntarilor Salvați Copiii și alătură-te și tu echipei noastre de super-eroi!
Donează-ți ziua!
Luna asta e ziua ta? Anul acesta fii tu cel care face cadourile. Alege să o oferi un dar copiilor nefavorizați.
Jurnal de Voluntari 2023
Află mai multe despre experiențele voluntarilor Salvați Copiii și alătură-te și tu echipei noastre de super-eroi!
Recomandări pentru părinți
În aceste zile în care tema Coronavirus este în centrul știrilor din mass-media și social media, copiii și tinerii riscă să fie supraexpuși la informații care pot deveni o sursă de stres pentru ei. De aceea, este esențial să folosiți surse de informații autorizate, precum Ministerul Sănătății sau Organizația Mondială a Sănătății.
Susținerea copiilor vulnerabili
Vom continua activitățile de suport pentru copiii aflați în grija Salvați Copiii și a părinților lor, oferind sprijin direct ori de câte ori este posibil și facilitând accesul la resurse de învățare online.
Ambulanță pentru viață
Cel mai mare spital de pediatrie din țară, Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București are două noi ambulanțe pentru transportul interdisciplinar în sigurantă a micuților pacienți.
Semimaratonul București 2024
Anul acesta suntem eroii copiilor. Alătură-te echipei de alergători Salvați Copiii și salvează-le sănătatea.Împreună, #AlergămPentruCopii!
Semimaratonul București 2023
Anul acesta suntem eroii copiilor. Alătură-te echipei de alergători Salvați Copiii și salvează-le sănătatea.Împreună, #AlergămPentruCopii!
Jurnal de voluntar 2020
Află mai multe despre experiențele voluntarilor Salvați Copiii și alătură-te și tu echipei noastre de super-eroi!
Jurnal de voluntar 2019
Află mai multe despre experiențele voluntarilor Salvați Copiii și alătură-te și tu echipei noastre de super-eroi!
Proiect Erasmus+YOAC
Proiectul Tineret într-o caravană (Youth on a Cravan - YOAC) este un proiect Erasmus+ realizat prin cooperarea a 5 organizații, inclusiv Salvați Copiii România, sprijinit de către Uniunea Europeană și se derulează în perioada 01.01.2022 – 31.12.2023.
Ce facem
Salvați Copiii desfășoară programe în beneficiul tuturor copiilor, dar acordă o atenție deosebită celor aflați în situații dificile.
Hai în echipa Salvați Copiii!
Vrei să faci parte din echipa Salvați Copiii? Urmărește periodic această pagină pentru a vedea joburile disponibile.
Companii
Fii partenerul nostru! Află cum se poate implica o companie pentru a susține programele Salvați Copiii.
Direcționează 20% din impozitul pe profit
Mâini salvatoare: 20% din impozitul pe profit, 100% viață pentru copiii care au nevoie de tratament medical.
Proiect POCU/987/6/26/
Un proiect dedicat derulat în parteneriat cu Școala Profesională ”Constantin Argetoianu” din comuna Argetoaia, județul Dolj, finanțat prin POCU 2014 – 2020, Axa Prioritară 6 – Educație și competente, în cadrul apelului de proiecte POCU/987/6/26/ - Educație nonformala în sistem outdoor
Și eu vreau la școală
Patru noi centre de pregătire ante-preșcolară, preșcolară și școlară sunt dezvoltate cu scopul de a favoriza accesul egal și nediscriminatoriu la educație pentru toți copiii.
Parteneriat pentru comunități educaționale prietenoase
Un proiect finanțat prin POCU 2014 – 2020, Axa Prioritară 6 – Educație și competente, în cadrul apelului de proiecte POCU/987/6/26/ - Educație nonformală în sistem outdoor.
O școală pentru fiecare
O ȘCOALĂ PENTRU FIECARE COD PROIECT PN 2064 – finanțare „Educație incluzivă pentru copii și tineri în situații de risc, Programul “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor” finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021
Comunități educaționale prietenoase
În parteneriat cu Școala Gimnazială Nr.1 Pantelimon Școala Gimnazială Nr.2 Glina, finanțat prin POCU 2014 – 2020, Axa Prioritară 6 – Educație și competente, în cadrul apelului POCU/988/6/26/
Prevenirea abandonului școlar
Încercând să obțină venituri pentru a-și asigura existența, multe familii aleg să își implice copiii de timpuriu în muncă, iar educația nu mai constituie o prioritate.
Resurse Utile
Bullyingul poate avea mai multe forme, iar copiii răspund difert la acest tip de agresiune. Aici veți găsi o serie de materiale care vă pot ajuta să preveniți/tratați bullyingul în grădinițe.
Bullying - o nouă abordare
Bullying-ul a fost definit în multe moduri, iar cercetătorii adaptează permanent definiția bullyingului pentru că o definiție clară conturează și posibile soluții.
Prevenirea Bullyingului în Grădinițe
Salvați Copiii lucrează cu copiii, educatorii, consilierii și părinții pentru a crea în grădinițe comunitățibazate pe toleranță, respect, grijă și curaj.
Educație preșcolară
Participarea la educație a copiilor romi este mai scăzută decât în restul populației, iar lipsa educației preșcolare influențează negativ parcursul școlar al copiilor.
Un an de Pandemie
COVID-19 A SCHIMBAT TOTUL PENTRU COPII, DAR NU RENUNȚĂ UȘOR.
Resurse educaționale utile
Resurse utile pentru copii, părinți și profesori pentru atenuarea impactului închiderilor școlii.
Evenimente sportive
Munca noastră nu ar fi posibilă fără susținătorii noștri minunați, care strâng fonduri pentru programele noastre. Vino în echipa Salvați Copiii și poate fi cea mai distractivă și provocatoare experiență a ta!
Evenimente de strângere de fonduri
Dăruind, fiecare dintre noi poate face lumea mai bună. Află mai multe despre evenimentele derulate pentru a strânge fonduri în beneficiul copiilor.
Alegerile europene și drepturile copilului
Salvați Copiii România a realizat o analiză în rândul candidaților români pentru Parlamentul European cu privire la suportul și interesul acestora în asigurarea drepturilor copiilor la nivel european.
Multiplele chipuri ale excluziunii
România a pierdut două locuri în clasamentul mondial privind siguranța copilăriei,conform Raportului global Save the Children ”End of Childhood”.
Campania Globală pentru Educație
Campania Globală pentru Educație este o mișcare a societății civile al cărei scop este de a combate criza globală din domeniul educației.
Galeria Brazilor, Ediția 2020
Într-un format tehnic hibrid fără precedent, Festivalul Brazilor de Crăciun a reușit să aducă împreună artiști, designeri, companii și susținători, pentru a restabili dreptul la educație al copiilor vulnerabili, dramatic afectați de criză.
Codul de conduită
Toți angajații și colaboratorii Salvați Copiii trebuie să semneze și să se conformeze acestui Cod de Conduită.
Home
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală care apără și promovează drepturile copilului. Derulăm proiecte care vizează trei mari priorități: reducerea mortalității infantile, facilitarea accesului la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile și protecția copiilor împotriva oricăror forme de violență, neglijare sau abuz, inclusiv a acelor copii rămași singuri acasă în urma migrației economice a părinților.
Alegam pentru copii
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală care apără și promovează drepturile copilului. Derulăm proiecte care vizează trei mari priorități: reducerea mortalității infantile, facilitarea accesului la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile și protecția copiilor împotriva oricăror forme de violență, neglijare sau abuz, inclusiv a acelor copii rămași singuri acasă în urma migrației economice a părinților.
Grădinițe și Școli de vară
Educația protejează copiii de sărăcie, violență și abuz și îi ajută să râdă, să învețe, să mănânce, să se joace și să crească.
Avocatul Copilului
Salvați Copiii a promovat ideea înființării instituției Avocatul Copilului încă din anul 2001.
Educație
Sărăcia și lipsa accesului la servicii de protecție socială cu care se confruntă copiii și familiile lor își pun amprenta în mod negativ asupra participării școlare a copiilor.
Alegeri parlamentare 2020
Salvați Copiii România a realizat o analiză a programelor politice cu privire la suportul și interesul principalelor partide din România, care candidează la alegerile parlamentare din decembrie 2020, în asigurarea drepturilor copiilor.
Prevenirea și reducerea tuberculozei
Tuberculoză afectează negativ viețile a mii de oameni, iar copiii sunt printre cei mai expuși. Tratată corect, tuberculoza se vindecă.
Advocacy & campanii
Salvați Copiii susține și monitorizează respectarea obligațiilor legale ale autorităților și specialiștilor care acționează pentru implementarea drepturilor copiilor.
Educație pentru sănătate
Salvați Copiii își dorește să ajute cât mai mulți copii să se întoarcă la reperele unei vieți sănătoase, care să le permită să se dezvolte echilibrat și armonios.
Monitorizarea drepturilor copilului
Procesul de a monitoriza drepturile copilului este un proces continuu de observare și cercetare și constituie fundamentul inițiativelor Salvați Copiii.